30 aprilie 2018

Ce tip de reconexiune cu natura?

ÎNTÂLNIREA NATURII

Ideologia societății noastre menține ideea unei separări de natură. De fapt, natura a fost împinsă afară din orașe sau a rămas doar în spaţii care nu au putut fi valorificate economic, de manieră controlată. Același control a devenit o normă şi în rural. Însă mai putem găsi ecosisteme sănătoase ecologic, dacă ştim unde să căutăm. În păduri, în munți, în rezervațiile naturale și în alte spații naturale sensibile, aici se găseşte „non-umanul”, care contribuie la creşterea noastră şi la vindecare de „relele” civilizației. Deoarece această natură, aflată în afara zidurilor orașului, nu va veni la noi, ţine de noi să facem primul pas, să părăsim propria zonă de confort pentru a se reconforta. Să mergem în școala naturii pentru a ne trange bunăstarea direct de la sursă. Să dezvoltăm cunoaşterea naturalistă. Să cunoaştem ce e diferit de noi pentru a nu se mai simţi separaţi de restul naturii.

Câteva exemple de activități:

  • Excursii în natură

Organizarea excursiilor în natură este o intrare de bază în abordarea terapeutică a naturii. Acest tip de activitate poate fi cuplată cu integrarea unei dimensiuni de sport și activităţi de petrecere a timpului liber în natură, spre exemplu drumeții, trasee de orientare, călărie în pădure etc. Aceste practici necesită o pregătire minimă și trebuie să se bazeze pe o strategie de includere și anticipare a constrângerilor de călătorie.

  • Naturalism

Activitatea naturalistă este o activitate interesantă prin faptul că permite atât cunoaşterea mediului înconjurător, cât și descoperirea unei realități necunoscute, a mediului nostru de viaţă imediat.

  • Culesul plantelor sălbatice comestibile

Culescul plantelor sălbatice comestibile este o activitate care necesită un minim de pregătire și securitate, în special dacă se vizează consumul alimentar. Culesul este o activitate ancestrală care încrucişează naturalismul, senzorialitatea și utilizarea produsului cules. Culesul este interesant prin faptul că permite încrucişarea senzorialităţii și abordările ludice într-o activitate serioasă şi eficientă de recunoaștere și împărtăşire.

  • Medierea prin intermediul animalelor

Întâlnirea cu animalele este o întâlnire constructivă și o experintă deosebit de bogată. Practicile de mediere cu animale fac posibilă dezvoltarea unor relații de comunicare excepționale cu ființele vii sensibile.

REGĂSIREA NATURII ÎN NOI ÎNŞINE

Chiar dacă suntem ființe culturale, rămânem totuși ființe ale naturii, mai presus de toate – ființe sensibile. Credem că negarea acestei realităţi provoacă mari suferințe, fizice și mentale. Astăzi trăim într-o societate care ne împinge să credem că tot ce este important este cerebral și să considerăm corpul nostru ca un vehicul al acestui creier plasat pe un piedestal. De asemenea, subestimăm capacitatea noastră de a interacționa cu lumea prin intermediul simțurilor noastre, deoarece acestea au fost „domesticate”, confiscate de o tehnologie în creștere și alienantă. Dar, printr-o serie de exerciții foarte uşoare, este posibil să ne reapropriem treptat trupul și simțurile și să dezvoltăm astfel o altă relație cu lumea, bazată atât pe intuiție, cât și pe cunoaștere empirică – de exemplu, descifrarea semnelor naturii pentru a se orienta.

Câteva exemple de activități:

Dezvoltarea celor cinci simțuri: conștientizarea simțurilor noastre atrofiate de zeci de ani de un mediu artificial și virtual și prin exerciții repetate, recuperarea abilităților pierdute pentru a vedea lumea într-o lumină nouă.

Citirea unui peisaj: dincolo de haosul aparent al naturii, să învăţăm să deconstruim mediul înconjurător pe care îl vedem, pentru a percepe ordinea și logica intrinsecă.

Regăsirea busolei naturale: să ştim cum să descifrăm semnele naturii pentru a se orienta doar cu ajutorul lor.

Luarea urmelor: învățați să recunoașteți urmele animalelor, să pândiţi în locurile ideale, să fiți tăcuți și răbdători pentru a putea vedea vulpea/ bursucul/ cerbul atât de mult așteptat.

INVITAREA NATURII ÎN MEDIUL NOSTRU

După ce am lăsat în urmă societatea pentru a merge în întâmpinarea unei naturi sănătoase ce rezonează cu propria noastră parte de natură, fizică și interioară, ar trebui să revenim pentru a investi energie în locurile în care trăim. Să le renaturalizăm pentru bunăstarea noastră, a mediului şi a comunităţii. Pentru că doar un mediu sănătos ne va menține sănătoși. Acest lucru este deosebit de important în instituții, care sunt de cele mai multe ori, prin designul lor original, reci și artificiale. Prin acest proces de renaturalizare, urmărim, de asemenea, să ne găsim un loc mai puțin arogant în biosferă, să învețăm să coabităm pe planetă, alături de celelalte vieţuitoare, ca vecini, nu proprietari, și de în acest mod să punem bazele unei lumi durabile.

Câteva exemple de activități:

  • Reintroducerea plantelor și biodiversităţii în spațiile de locuit

cu ajutorul tehnicilor adaptate la orice context: crearea de ziduri vegetalizate, vivarii, amenajarea balcoanelor în grădinide legume sau refugii pentru biodiversitate, strategii din permacultuă pentru plantele de interior, fabricarea bombelor cu seminţe, semănarea şi plantare de-a lungul străzilor…

  • Promovarea prezenței animalelor în spațiile de locuit:

Atragerea de păsări cu ajutorul unor căsuţe sau a mingilor su seminţe şi grăsime, crearea unui mic iaz sau a unui acvariu, construirea unui hotel dpentru insecte, încurajarea prezenței polenizatorilor prin plantarea de flori … Există o mie și una modalități de a face mediul său mai plin de viață prin invitarea unor noi vecini.

  • Integrarea elementelor fundamentale ale designului biofilic

Atunci când renaturalizarea unui loc este prea dificilă, este totuşi posibil să ne inspirăm din natură (re) proiecta mediile noastre construite, folosind forme, modele, materiale și alte aluzii la natură care influențează creierul nostru într-un mod favorabil.

  • Terapia horticolă

Introducerea plantelor în spațiul de locuit, inclusiv crearea de grădini terapeutice, permite obținerea de beneficii psihologice și puţină activitate fizică.